O poveste de brumar

„Copilăria – o imensă nevoie de mirare” (Victor Hugo)

„Ce bogăție și ce frumusețe
Putem afla în luna lui brumar.” (Valentina-Andreea Ruică)
Și a fost frumusețe.
Și a fost bogăția sufletelor.
Și a fost mirare!
O după-masă de duminică de brumar, pe o scenă. Și nu una oarecare , ci una aranjată anume de o mână de omenoase și talentate educatoare.
Se întâmpla la Școala Gepiu Bihor.
Am găsit acolo o oaza de frumusețe:
Dovlecei pe care și-au lăsat amprentele micuții grădiniței, mamele și bunicile lor, într-o îngemănare a talentului și imaginației;
Dansuri pe ritmurile copilăriei;
Poezii de toamnă;
Și a fost cu noi și clovnul Mălina însoțit de personaje din desenele care  încântă copilăria.
Totul într-o scenografie fără cusur.
Și au fost aplauzele unei săli arhipline.
Și a fost bucurie  pură.
Onorată de a fi fost parte a acestui proiect minunat, alături de dl. inspector școlar general adjunct prof. Nicolae-Ioan Avram și dl. primar al comunei Gepiu, dl.Ioan Purge.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *