Iorga afirmă că moda bizantină a fost luată în costum, de domni „cari voiau să se arate cît se poate mai asemenea cu împăraţii bizantini”[1], amintind de lungi rochii de brocart şi de bogata şi delicata ţesătură de mătase şi aur a brâului lui Neagoe-Vodă.
Miniaturile colorate ce-l înfăţişează pe Vlaicu-vodă evidenţiază bogăţia veşmântului princiar în Ţara Românească de secol XIV: „El îmbracă o tunică din fină materie brodată şi împodobită cu galoane cu fir…rochia doamnei dintr-un scump material verzui ţesut şi brodat cu flori de aur.”[2] Un material care definit ca fiind „scump” poate trimite la o materialitate textilă greu de procurat, cu mare căutare, cum era mătasea la acea vreme. Veşmintele liturgice, preluate din acelaşi Bizanţ, aveau o puternică încărcătură decorativă realizată cu fir de aur şi mătase pe fond de mătase. Pe ţesăturile de origine italiană, câmpul decorativ se desfăşura în tonalităţi bizantine. Cea mai veche ţesătură italiană păstrată la noi, reprezintă o casulă datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea, provenind din atelierele din Lucca.[3]
Resturile umane găsite în mormântul princiar descoperit in 1920 în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, datate din a doua jumătate a secolului al XIV-lea – identitate ce i-a fost atribuită domnitorului Ţării Româneşti, Radu I – erau acoperite cu un giulgiu de mătase puternic deteriorat, costum basarabesc păstrat numai în parte, „răvăşit de furi şi putrezit de umezeala pamîntului, sărmane zdrenţe de mătase roşcată şi pasmanterie.”[4] Tunica purpurie, strânsă pe trup, lungă până la jumătatea gambei, era bogat ornamentată şi decorată cu mărgăritare şi fir, închisă cu nasturi de aur. Centura din talie ornată cu fir şi mărgăritare, închisă printr-o pafta din aur, bordurile ornate cu mărgăritare de la gât, mâneci şi din faţă ale vestei, susţin atracţia pentru fast. Din cămaşă a rămas doar dantela de la gât, din mătase şi fir.[5] În fresca aceleiaşi biserici, ţinuta doamnei ţării confirmă influenţa bizantină asupra costumului de curte românesc în secolul al XIV-lea.
[1] Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane, Bucureşti, 1992, p. 85
[2] Al.Alexianu, Mode şi veşminte din trecut; Cinci secole de istorie costumară românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, vol. I, pp. 56-58
[3] Corina Nicolescu, Istoria costumului de curte în Ţările Române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 36
[4] Al.Alexianu, Mode şi veşminte din trecut; Cinci secole de istorie costumară românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, vol. I, pp. 44-45.
[5] Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003,vol. I, pp. 338-339
…………………….
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !