(Extras) După ce secole întregi moda vestimentară în Ţările Române a stat în umbra influenţei de la Înalta Poartă, cu accente mai puternice sau mai estompate, după 1850, Parisul devine principala referinţă, iar „înlocuirea Constantinopolului cu Parisul însemna ieşirea din obscuritatea Orientală pentru înaintarea spre luminile Occidentului.”[1] O schimbare socială se petrece în epocă, sub toate aspectele ei, la care se aliniază şi moda înveşmântării. „Războiul ruso-turc din 1806-1812 a afectat în mod spectaculos moda în Principate. Ofiţerii ruşi şi familiile lor au introdus stilul occidental, care – potrivit numeroşilor observatori străini – a luat cu asalt înalta societate din […]

(Extras) Secolul al XV-lea este marcat de o perioadă de puternică înflorire comercială. Veşmântul din Ţările Române  îmbracă haina răsăritului ca urmare a trecerii statelor sud-dunărene, a Poloniei şi Ungariei sub dominaţia turcească. Neguţătorii greci, italieni şi genovezi sunt cei care animează târgurile din  Tîrgovişte sau din cetăţile Sibiului, Braşovului, Bistriţei, desfăcându-şi pentru neguţătorii autohtoni, în mare parte saşi, mărfurile „tătăreşti” sau „marfa de pe mare”: mătăsuri – camha, tafta, atlasul, catifeaua, stofe de mătase şi fir, ţesături orientale, turceşti. Dincolo de Carpaţi, în Suceava, era punctul de întâlnire cu negustorii poloni care-şi aveau în capitala Moldovei propria lor casă […]

(Extras) Iorga afirmă că moda bizantină a fost luată în costum, de domni „cari voiau să se arate cît se poate mai asemenea cu împăraţii bizantini”[1], amintind de lungi rochii de brocart şi de bogata şi delicata ţesătură de mătase şi aur a brâului lui Neagoe-Vodă. Miniaturile colorate ce-l înfăţişează pe Vlaicu-vodă evidenţiază bogăţia veşmântului princiar în Ţara Românească de secol XIV: „El îmbracă o tunică din fină materie brodată şi împodobită cu galoane cu fir…rochia doamnei dintr-un scump material verzui ţesut şi brodat cu flori de aur.”[2] Un material care definit ca fiind „scump” poate trimite la o materialitate […]

(Extras) Spaţiul românesc s-a aflat de-a lungul istoriei sale vestimentare, între predilecţia pentru luxul materialităţii şi hieratism venind dinspre Orient şi suflul de înnoire al Occidentului. Predominanţa uneia sau alteia dintre influenţe a înclinat balanţa gustului şi adopţiei vestimentare când spre Orient când spre Occident, alternativ, în ecuaţia vremii, în care intra situaţia politică, socială, economică. Puţine sunt informaţiile care să ateste cunoaşterea sau folosirea mătăsii naturale de către români în acest interval temporal care marchează perioada feudalismului timpuriu. Se folosea cu precădere lâna, inul şi cânepa. Mătasea şi bumbacul au pătruns mult mai târziu în spaţiul civilizaţiei româneşti. Se […]

(Extras) După Francisque-Michel, istoria mătăsii în decursul Evului mediu european este divizată în trei etape, funcţie de răspândirea producerii ei pe continent:  prima perioadă, din secolul VI până în secolul XII când mătasea pătrunde în Europa latină. A două perioadă referă intervalul în care Sicilia, apoi Italia continentală concurează Orientul, furnizând mătasea celorlaltor popoare europene; a treia etapă este cea în care celelate popoare europene au fabricat ţesături din mătase, la început pentru uz propriu, mai apoi şi pentru cei care le-au furnizat atât timp.[1] Se pare că grecii cunoşteau deja mătasea în secolele V-VI.[2] În secolele IX-X mătasea este […]

(Extras) Extinderea mai târziu a rutelor comerciale ca urmare a interesului pentru mărfurile Extremului Orient a stimulat dezvoltarea negoţului către sfârşitul mileniului I[1]. E perioada în care eparhul bizantin acordă o atenţie sporită faţă de mărfurile de lux, iniţiativei particulare, în ce privesc ţesăturile de mătase, li se acordă un câmp mai larg de manifestare. E secolul în care viaţa economică în Mediterana cunoaşte o perioadă de avânt.[2]  În secolul X activitatea portului Veneţia, enclavă bizantină la extremitatea Occidentului, se dezvoltă ca urmare a ţesăturilor „preţioase” pe care marinarii veneţieni le aduc din Bizanţ.[3] În secolul al XI-lea Almeria „fremăta […]

(Extras) Începuturi… Materialitate cu istorie de peste patru milenii şi jumătate, mătasea naturală pătrunde în Europa abia după mai bine de două milenii de la începuturile utilizării ei în China şi în spaţiul Orientului îndepărtat. Utilizarea cotidiană a mătăsii se pare că datează doar din sec. II î.e.n. când, sub dinastia Hans, producţia de mătase în China a căpătat avans. La acea dată, secretul mătăsii era în parte descoperit de coreeni, japonezi, iar mai târziu de indieni. Este epoca în care, dintr-un simplu material, mătasea devine progresiv o valoare prin ea însăşi; cu mătase erau plătiţi la curtea chineză funcţionarii […]