Să vorbim despre mătase…Let’s talk about Silk…(I)

(Extras)

Începuturi…

Materialitate cu istorie de peste patru milenii şi jumătate, mătasea naturală pătrunde în Europa abia după mai bine de două milenii de la începuturile utilizării ei în China şi în spaţiul Orientului îndepărtat. Utilizarea cotidiană a mătăsii se pare că datează doar din sec. II î.e.n. când, sub dinastia Hans, producţia de mătase în China a căpătat avans. La acea dată, secretul mătăsii era în parte descoperit de coreeni, japonezi, iar mai târziu de indieni. Este epoca în care, dintr-un simplu material, mătasea devine progresiv o valoare prin ea însăşi; cu mătase erau plătiţi la curtea chineză funcţionarii şi cetăţenii merituoşi. La fel cum preţul produselor era estimat într-o anumită greutate  în aur, lungimea ţesăturii de mătase devine etalon monetar în China.  Bogăţia pe care mătasea a adus-o Chinei, atrage curând invidia vecinilor, astfel încât, începând din sec. al II-lea î.e.n., strămoşii hunilor, atacă frecvent China şi o devastează. În aceste împrejurări, mătasea devine monedă de cumpărare a păcii din partea împăratului Chinei. Pentru mai bine de un mileniu este cadoul diplomatic cel mai râvnit, pe care Împăratul îl făcea vecinilor săi.

În vechile texte biblice se vorbeşte despre veşminte „lucrate cu iscusinţă din fire de aur, de mătase violetă, stracojie şi vişinie”[1], ceea ce trimite la implicaţiile cultice ale unor astfel de veşminte. Secole de-a rândul, mătasea se va regăsi în veşmânt în binomul Orient-Occident, atât în mediul religios cât şi în cel laic, ca materialitate cu o inegalabilă forţă de expresie.

Cunoaşterea şi folosirea mătăsii în veşmânt pe teritoriul Europei de azi trimite la timpul împăraţilor romani. Iulius Cezar, care agrea spectacolele, avea obiceiul să-i decoreze pe actori cu rochii de mătase, pentru a-şi uimi poporul. Pentru că rochiile de mătase erau considerate prea scumpe şi prea delicate pentru bărbaţi, portul lor fiind destinat femeilor de rang înalt, Tiberius emite o lege prin care bărbaţii nu ar trebui să poarte rochii de mătase, considerându-se un semn al decadenţei. Se spune că împărătesele romane, odată ce au simţit plăcerea mătăsii pe trup, au realizat că înainte de a avea aceste veşminte, erau asemeni femeilor din popor. „Plăcerea mătăsii pe trup” pe care au simţit-o împărătesele romane, este ceea ce azi  numim fiziologie vestimentară.

Mătasea, cunoscută doar în timpul împăraţilor romani, era adusă din Asiria unde se plătea în greutatea ei în aur.[2] „Mătasea a juns din China până la Roma începând din secolul I e.n. Se ştie că în anul 16 la Roma este interzis portul togilor de mătase[3]. Şi totuşi, la Roma, mătasea era atât de preţuită, încât se vindea în greutatea ei în aur. Se pare că Heliogabalus a fost primul împărat roman (218-222) care a purtat un veşmânt în întregime din mătase. Consecinţa exemplului său a fost extinderea portului veşmintelor din mătase de către cetăţenii Romei.[4] În Imperiul Roman aurelian, în a doua jumătate a secolului al III-lea, se spune că luxul atinsese un asemenea nivel, încât împăratul permitea supuşilor săi să aibă „veselă de aur şi care căptuşite cu argint, interzicând totuşi purtarea veşmintelor din mătase de către femei, detestând ţesăturile cu preţ exorbitant.”[5] La începutul secolului al V-lea, pe vremea domniei lui Honorius, marile familii ale Romei eclatau în haine de mătase. Valoarea pe care o avea mătasea se dovedeşte încă o dată, la oferta pe care o face prefectul Romei , Basilus, către Alaric în propunerea de pace: nu mai puţin de 40000 tunici de mătase.[6]

[1] Biblia, Ieşirea XXVIII, 1-42.

[2] ***Histoire chronologique du vêtement (Homme), Paris, 1867,  pp. 24-28

[3] Yves Denis Papin, Chronologie de l’histoire ancienne, Paris, 1998,  p. 77

[4] William Cooke Taylor, Caleb Sprague Henry,  A manual of modern history: containing the rise and progress of the  principal european nations, their political history, and the changes in their social conditions, New York, 1853, p. 338-339

[5] Léon Fallue, Annales de la Gaule avant et pendant la domination romaine, Paris, 1864,  p. 177

[6] Ibidem, p. 338-339

………………….

Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *