Un rol important în istoria răspândirii mătăsii pe continentul european dar şi în producerea ei, l-a avut fără îndoială Bizanţul. Luxul vestimentar era extraordinar, predominând veşmintele laice dar şi religioase, din mătase, purpură şi aur.[1] Purpura şi aurul defineau o alianţă indisolubilă pentru celebrarea scumpelor ţesături ale Imperiului Bizantin, moştenitor într-o oarecare măsură al puterii romane. Mătasea vopsită cu purpură, specialitatea Tyr-ului, va deveni pentru multe secole, simbolul luxului şi al puterii. Industria mătăsii în Imperiul roman de răsărit a fost stabilită într-o societate dominată de aristocraţi. În Bizanţ, folosirea mătăsii în veşmânt, cumulată cu cromatica purpurei a devenit emblema celui mai înalt status. Efectele artistice şi estetice ale textilelor şi broderiilor din mătase erau exploatate atât în veşmintele laice cât şi în cele religioase. Inspirându-se din moravurile asiatice pe care le-a cunoscut în timpul campaniilor militare, împăratul Constantin a imaginat pentru curtea sa costume mult mai luxoase decât cele ale demnitarilor romani. Mătăsuri policrome, broşate, ornate cu aur, argint şi pietre preţioase, ţesăturile erau semne ale gloriei şi forţei individului. Costumul de aparat al lui Constantin cel Mare era format dintr-o stolă din mătase albă brodată cu motive florale în aur peste care hlamida era fixată la nivelul umerilor cu o bogată bijuterie.[2]
„Marele negustor” al Imperiului Bizantin în această perioadă, era statul. „Totul era subordonat problemelor economiei urbane a Constantinopolului, nevoilor Palatului…relaţiile comerciale erau tratate de administraţie ca o afacere de stat.”[3]
La o amploare luxuriantă, sub raport cantitativ şi ornamental, ajung broderiile în ţările Orientului, de unde se revarsă abundent către lumea mediteraneeană, în ultimele veacuri ale antichităţii şi, către cea bizantină, în primele secole ale Evului Mediu, augmentând fastul reşedinţei imperiale de la Constantinopol, a cărei strălucire pe vremea lui Justinian şi a urmaşilor săi a rămas proverbială. Sub influenţa produselor persane şi siriene care au pătruns în Bizanţ, începe aici organizarea unor ateliere de broderie impunătoare prin somptuozitatea şi rafinamentul lor şi extrem de costisitoare. La început foarte rare, broderiile bizantine propriu-zise, lucrate pe suporturi de mătase, ori cu fir de mătase pe alte tipuri de ţesături, capătă amploare după aducerea în Europa în secolul al VI-lea al miraculosului ou al viermelui chinezesc.[4]Domnia lui Iustinian corespunde mai târziu epocii de aur a Bizanţului când, bogatele ţesături de mătase serveau legăturilor de alianţă, seducerii aliaţilor, dotării bisericilor. Pe vremea lui Iustinian a fost promulgată o lege care stabilea un plafon al preţului de 15 nomismata pentru vânzarea unui pound de fibră de mătase în interiorul imperiului. Doar oficialii cu titlul de kommerkiarioi erau autorizaţi să cumpere mătase de la străini. Această măsură era menită să protejeze monopolul statului în secolul al VI-lea. Abia la sfârşitul secolului al IX-lea politica Bizanţului s-a schimbat, determinată de dezvoltarea accentuată a sericiculturii în Bizanţ.[5] Bizanţul şi-a păstrat prestigiul în industria producerii textilelor din mătase şi a vopsirii cu purpură. Veşmintele ţesute din mătase vopsite cu purpură şi brodate cu aur , combinarea unei surse naturale rare cu tehnologia, creativitatea artistică şi expresia ideologică deveneau astfel produsele unui civilizaţii. Acceptarea veşmintelor religioase din mătase în Bizanţ, era o cale prin care împăraţii bizantini îşi măreau puterea politică prin biserică.[6]
[1] Henri Cons, Précis d´Histoire du commerce, Nancy, 2008, pp. 92-97
[2] James Laver, Histoire de la mode et du costume, Londra, 2003, p. 45
[3] Gheorghe I. Brătianu, Studii bizantine de istorie economică şi socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 133
[4] Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1985-1995, II, pp. 80-81
[5] Xinru Liu, Silk and Religion, An exploration of Material Life and the Thought of People, AD 600-1200, New Delhi, 1998, pp. 74-75
[6] Ibidem, p. 85
…………………………..
Până la următoarea noastră „întâlnire” amintiţi-vă să vă îmbrăcaţi…sănătos !